Localitatea Satul Sfânta Biserică (Szentegyházasfalu) este menționată pentru prima dată ca „Oláhfalu” într-un act juridic de proprietate din 1406. Probabil că era o așezare locuită încă în secolele XIII-XIV. Locuitorii satului s-au ocupat de creşterea animalelor, de prelucrarea lemnului şi de agricultură, ale căror tradiţie se continuă şi astăzi în mai multe familii. Timp de secole, ei au avut un rol de pază, de supraveghere, împreună cu satul Căpâlniţa, a drumului ce leagă Miercurea-Ciuc de Odorheiu-Secuiesc. Împreună au asigurat trecerea sigură pentru caravane, poştalioane şi pentru căpitanii castelurilor. Ca urmare, au primit multe privilegii de la prinţii transilvăneni şi de la regii maghiari. Istoria celor două așezări (satul Căpâlnița și Satul Sfânta Biserică) a fost strâns legată timp de secole, până la anul 1838 au alcătuit o parohie, și până la anul 1876 au avut o administrația comună. Între anii 1872-1876., cele două sate au figurat ca un oraş autonom (Oraş Secuiesc).
Conform legii administrative din 1953., Mina Sfânta Cruce (Szentkeresztbánya) a fost anectată Satului Sfânta Biserică (Szentegyházasfalu), iar în anul 1968., printr-o decizie a Consiliului de Miniștri, localitatea a devenit oraș, adăugându-i-se Băile Homorod şi Minele Lueta.
